Bolile si daunatorii marului

Făinarea mărului

Denumire ştiinţifică Podosphaera leucotricha
Oidium ou blanc du pommier; Powdery mildew of apple; Apfelmelthau; Mucinistaia rosa iabloni.
Raspindire Semnalată în 1877 de către BESSEY în statul Yowa, s-a extins în toate plantaţiile de măr; în 1959 s-a observat în toate regiunile ţării.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de un parazit obligat, care este Podosphaera leucotricha (Ell. et Ev.) Salm. F. C. Oidium farinosum. Pâsla albicioasă ce se dezvoltă la suprafaţa organelor atacate este constituită din miceliu, conidiofori şi conidiile ciupercii, care este ectoparazită. Miceliul hialin, septat şi ramificat, diferenţiază haustorii sferici, care pătrund în celulele epidermice şi conidioforii simpli, lungi, purtători de conidii unicelulare, de formă elipsoidală, trunchiate la capete.
Forma conidiană Oidium farinosum Cke, asigură răspândirea ciupercii în tot timpul perioadei de vegetaţie, cu un maxim de zbor în mai - iunie - iulie, dimineaţa şi în orele de prânz (Cimanovski), precum şi de la un an la altul. Forma perfectă a ciupercii o constituie cleistotecile (periteciile) care sunt sferice, cu 3-11 apendici (fucre), de cele mai multe ori cu vârfurile ramificate dicotomic, situaţi în partea superioară. Fiecare peritecie diferenţiază o singură ască cu 8 ascospori, elipsoidali, unicelulari.
Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă, între solzii mugurilor, pe lăstari (Sorauer, 1889; Tubeuf, 1910; Vonica, 1966); de peritecii şi de conidii, din anul precedent, rămase la intersecţia ramurilor, mugurilor pe suprafaţa lăstarilor atacaţi. Periteciile se formează, de obicei la sfârşitul unor veri secetoase şi călduroase (sfârşitul lunii iunie). Când ajung la maturitate cad uşor de pe plante.
Realizarea, atât a infecţiilor primare, cât şi secundare este asigurată de o umiditate atmosferică foarte ridicată şi nu de pelicula de apă de pe frunze.
Descriere Simptome: Boala se manifestă pe muguri, frunze, inflorescenţe, lăstari şi fructe. La începutul dezmuguritului atât mugurii florali, cât şi cei vegetativi de pe formaţiunile de rod infectaţi în anul precedent, prezintă atac de făinare. Ei nu mai evoluează normal; se acoperă cu o pâslă pulverulentă, albă cu aspect făinos, iar în cele din urmă se înroşesc, se usucă şi cad. O parte din mugurii florali evoluează până în faza de răsfirare a inflorescenţei, după care se usucă şi cad.
Florile atacate de ciupercă prezintă petale alungite, de culoare verzuie; sunt sterile, se usucă repede şi cad; florile pot fi distruse 90 - 95%.
Frunzele cu făinare sunt mai mici, deformate, se brunifică uşor, se copăiesc, sunt casante şi în cele din urmă cad.
Lăstarii atacaţi sunt acoperiţi de o pâslă alb - murdară, nu cresc normal, lemnul nu se coace şi în majoritatea cazurilor degeră în timpul iernii.
Atacul pe fructe este foarte rar. Erikson, în Suedia a semnalat prima dată pe mere (fructe), sub forma unor crăpături neregulate mai mult sau mai puţin adânci, (asemănătoare celor produse de Venturia), acoperite cu aceeaşi pâslă albicioasă, caracteristică speciei.
Combatere Prevenirea şi combaterea făinării mărului se realizează printr-o serie de măsuri agrotehnice (tăierea şi distrugerea prin ardere a tuturor lăstarilor atacaţi, arături de toamnă, etc), precum şi prin tratamente chimice, aplicate la avertizare (în funcţie de biologia ciupercii, de fenofazele soiurilor şi sensibilitatea lor, de rezerva biologică, de remanenţa produselor corelate cu condiţiile de mediu). Acestea sunt între 4-8 tratamente; când în lunile mai - iunie nu sunt condiţii favorabile înmulţirii făinării sunt suficiente 3-4 tratamente; dacă în perioadele aprilie - mai şi august - septembrie sunt condiţii foarte favorabile atacului de Podosphaera leucotricha sunt necesare 7 - 10 tratamente; când condiţiile favorabile înmulţirii făinării au intervenit în lunile martie - septembrie sunt necesare 10 - 12 tratamente în cazul soiurilor sensibile.


Focul bacterian

Denumire ştiinţifică Erwinia amylovora
Feu bacterien; fire blight; Feuerbrand; Ojog plodovîh dereviev
Raspindire Semnalată pentru prima dată în America (1817) s-a extins în Canada, Mexic şi în ţările din vestul Europei (Anglia - 1957, Olanda - 1966, Polonia - 1966, Danemarca - 1968, R.F.G - 1971, Franţa - 1972, Belgia - 1972, R.D.G. 1974). La noi în ţară, începând cu 1991 este semnalată in livezile de seminţoase. Pierderile pricinuite de focul bacterian în zonele în care a apărut sunt incomensurabile (uscarea pomilor şi pierderea livezilor).
Biologie Agentul patogen: Celulele bacteriene au formă de bastonaşe, scurte, peritriche cu capetele rotunjite.
Pe mediul nutritiv agarizat, coloniile sunt mici, rotunde, cu o lucire caracteristică, de tipul S, albe. Sunt şi bacterii care formează colonii de tipul R, dar acestea sunt avirulente. Atacul de Erwinia amylovora se poate confunda uşor în natură cu cel de Pseudomonas spp., dar se stabileşte precis prin determinări de laborator, prin cultivarea pe mediu artificial, pe rondele de cartof sau pară. (Severin, V., 1984).
Bacteria este destul de rezistentă în exsudatul organelor infectate când este ferit de uscăciune şi de razele soarelui. Peste iarnă bacteriile rezistă bine în zonele marginale ale ulcerelor care s-au format în sezonul anterior pe ramuri şi pe trunchi, îndeosebi la păr şi păducel (Crataegus), mai puţin în ulcerele de la măr. Primăvara, bacteriile care au supravieţuit devin active, se înmulţesc, constituind inocul primar în contaminarea unor noi ţesuturi.
Dintre factorii meteorologici, ploaia este cel mai important în diseminarea patogenului, picăturile de ploaie realizând răspândirea inocului primar şi secundar.
Deasemenea, insectele (albinele, viespile, muştele, furnicile, etc.) au un rol important în răspândirea bolii, şi nu în ultimul rând, păsările.
Primăvara, în timpul înfloritului, bacteria transportată de diferiţi vectori, pătrunde prin deschideri naturale, îndeosebi prin stomatele nectarigene, stigmate necutinizate, antere nedeschise şi prin stomatele sepalelor. Bacteriile multiplicându-se invadează spaţiile intercelulare. Aici se realizează o afluenţă de masă lichidă, care după ce umple spaţiile intercelulare, iese afară sub formă de exsudat; celulele plantei gazde se necrozează, iar florile sunt complet distruse.
Din floare, infecţia prin peduncul trece în lăstar, în frunze şi ramuri, când se exteriorizează prin producerea de ulceraţii.
În timpul perioadei de vegetaţie se pot produce infecţiile secundare, bacteriile pătrund direct în ţesuturile plantei gazdă prin stomate, trichome, hidatode, lenticele, dar mai frecvent prin rănile produse de grindină sau vânt puternic, când acestea sunt proaspete.
Soiurile se comportă diferit la atacul de Erwinia amylovora, fiind mult mai sensibile soiurile de gutui şi păr, decât cele de măr.
Descriere Simptome: Boala poate ataca toate organele aeriene ale plantelor. Arsura inflorescenţelor este de obicei primul simptom şi apare primăvara devreme. Poate fi afectată o singură floare sau toată inflorescenţa. Florile apar hidrozate, apoi se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc. Boala progresează înspre peduncul care, în final se înnegreşte. Pe timp călduros şi umed, uneori din peduncul exsudează picături de lichid. Boala se extinde repede şi bacteriile invadează frunzele vecine. Pe lăstar, apare şi o ulceraţie mică.
Frunzele se vestejesc şi întreg lăstarul se brunifică la măr sau se înnegreşte la păr.
Inflorescenţele infectate pot să cadă sau să rămână ataşate de pom; după inflorescenţe, lăstarii sunt organele cele mai sensibile, boala progresând foarte rapid. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exsudat, care au culoare variabilă, de la alb până la roşu - închis, cu diferite nuanţe de brun-galben sau portocaliu.
Boala apare numai pe fructele verzi şi cu totul ocazional pot să apară leziuni şi după recoltare. Penetrarea bacteriilor se realizează direct prin lenticele în scoarţă, prin răni sau prin vase. Perele prezintă de-a lungul zonei necrotice o margine verde - închis, hidrozată, în timp ce pe mere se produce o înroşire prematură, care înconjoară zona putredă. Fructele atacate se înnegresc la păr şi se brunifică la măr.
La pomii mai sensibili la această boală, infecţia poate coborî de la inflorescenţe, lăstari sau fructe la ramurile mai vechi, şarpante sau trunchi producând leziuni, ulcere sau exsudări.
Leziunile sunt uşor cufundate, de forme diferite, înconjurate de crăpături neregulate, bine delimitate de ţesut sănătos. Ulcerele formate pe tulpini sunt mici, înconjurate de calus. Ele pot încercui întreaga şarpantă, producând moartea părţii superioare sau dacă sunt localizate pe trunchi, moare tot pomul.
Combatere Combatere: Se impun măsuri ca: folosirea materialului de înmulţire sănătos, distrugerea prin ardere a întregului material infectat, tăierile obişnuite ale pomilor se vor face în perioada de repaus. În livezile contaminate, obligatoriu se va face dezinfectarea instrumentelor folosite (clorură de var 3%, formalină 4%, hipoclorit de sodiu 10%); tratamentele chimice preventive cu zeamă bordeleză 0,5%, Champion 50 wp, Funguran 0,2-0,3%, Alcupral 50PU 0,2- 0,3 %; distrugerea insectelor vectoare este o măsură importantă în prevenirea bolii (complexul de prevenire şi combatere a atacului bacterian).



Monilioza

Denumire ştiinţifică Monilinia fructigena
Brown root of apple; Monilia rot; Brunfäule, Schwarzfäule der Apfel, Monilia Krankheit; Rot brun; Monililni Ojog iabloni.
Raspindire Boala se găseşte frecvent în livezile de măr şi păr neîngrijite; infecţiile realizate în câmp evoluează şi în condiţii de depozit, pagubele ajungând la peste 60% din producţia de fructe.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Monilinia fructigena (Aderh. et Ruhl.) Honey (sin. Sclerotinia fructigena (Pers.) Aderh. et Ruhl.), F.C. Monilinia fructigena (Pers).
Miceliul se dezvoltă intercelular, este septat, hialin, neregulat ramificat. În condiţii de temperatură şi umiditate corespunzătoare, filamentele miceliene se împletesc strâns, formând aglomerări (sporodochiile), albe la început, care presează şi erup la suprafaţă; pe sporodochii se formează numeroşi conidiofori scurţi, simpli sau puţin ramificaţi, slab diferenţiaţi de miceliu. În partea superioară a conidioforului apar şiraguri simple sau ramificate, constituite din conidii incolore, elipsoidale sau în formă de butoiaşe. Conidiile servesc la răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie; filamentul de infecţie nu este în stare să pătrundă în ţesut, decât dacă acesta prezintă leziuni (grindină, insecte, etc).
La flori, infecţia se realizează prin stigmat, fiind favorizată de temperaturi scăzute însoţite de ploi persistente.
Germinarea conidiilor are loc la temperaturi de 0 - 25 o C; conidiile rezistă peste iarnă, numai în anii cu ierni blânde (Rafăilă şi Szekely, 1964). În fructele bolnave prin împletirea miceliului, ciuperca formează strome sclerotiforme, formă sub care iernează; pe aceste fructe în primăvară apar perniţe cu conidii , principalele surse primare.
Pe fructele de sub pomi, după 1-2 ierni se formează apoteciile, lung pedunculate, cu aspect de pâlnie, galben-brunii. Acestea se formează numai pe ţesut stromatic pseudoscleroţial. Formarea apoteciilor este condiţionată de umiditatea din sol şi apar 1-20 pe un fruct.
În apotecie se diferenţiază numeroase asce cilindrice, uşor pedunculate, rotunjite la vârf, cu câte 8 ascospori fiecare, eliptici sau ovoidali, unicelulari, dispuşi oblic sau uniseriaţi.
Infecţiile în primăvară sunt asigurate atât de conidiile formate pe stroma pseudoscleroţială cât şi de ascospori.
Monilia fructigena atacă şi sâmburoasele (prun, vişin, cireş) destul de frecvent.
Descriere Thumen încă din 1876 menţionează importanţa economică a bolii produsă de Monilinia spp., arătând că parazitează specii din 11 familii diferite.
Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci şi ploioase, florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai (ca o gămălie de ac), galben - cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă cu vârful în jos.
Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu perniţe de mucegai; în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben - cafenii, mai mult sau mai puţin circulare; pulpa se înmoaie şi putrezeşte; în dreptul petelor apar perniţe pufoase, de 1-3 mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşii - brunii, dispuse concentric.
În funcţie de condiţiile de mediu (temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se manifestă sub formă de:
- putregaiul brun = brown rot - apare pe timp umed şi călduros; fructele putrezesc în 3 - 4 zile; se brunifică şi cad; prezintă perniţe alb - gălbui; apare vara; este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor.
- putregaiul negru = black rot - este mai rar, pe timp umed şi rece; apare pe fructe mai coapte; fructele mumifiate putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu mai prezintă fructificaţii.
- putregaiul inimii = core rot; apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc, se usucă, se mumifică şi atârnă pe pom şi iarna; fenomenul se numeşte mumifierea fructelor.
Combatere Combatere: Pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.


Putrezirea coletului

Denumire ştiinţifică Phytophthora cactorum
Mildiou du pommier, Pourriture du collet du pommier; Collar rot of apple, Phytophthora rot; Phytophthorafäule, Kragefäule, Fitoftoroy iabloni.
Raspindire Putrezirea coletului şi fructelor mărului este o boală cunoscută în diferitele zone de cultură a speciei măr din Europa şi America de Nord. Este o boală foarte periculoasă, care s-a extins mult în ultimele două decenii.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Phytophthora cactorum (Leb. et Cohn.) Schröt. sin. Phytophthora omnivora De Bary, Phytophthora fagi Hartig.
Miceliul intercelular este constituit din filamente continui, de grosime neuniformă. La suprafaţa organului atacat se diferenţiază fructificaţiile ciupercii (conidii şi conidiofori).
Conidioforii sunt simpli sau ramificaţi simpodiali, conidiile sunt elipsoidale sau piriforme, prevăzute cu o papilă, hialine, cu peretele subţire. Ele germinează dând naştere la zoospori sau la un filament germinativ.
În pulpa fructelor atacate ciuperca formează fructificaţiile sexuate-oosporii, sferici, de culoare galben-deschis, cu peretele gros. La formarea oosporilor participă anteridiile şi oogoanele (Blackweel şi Waterhouse, 1954). Oosporii sunt organe de durată, prin care ciuperca iernează şi rămâne în sol mai mulţi ani în stare viabilă.
Infecţiile se realizează de cele mai multe ori de către zoospori sau zoosporangi şi mai rar prin oospori. Ciuperca pătrunde prin crăpăturile şi fisurile scoarţei în condiţii favorabile.
Pericol mare de infecţie este în aprilie-iunie. Un atac mai important s-a observat în anii umezi, când se asigură o înmulţire în masă a zoosporilor.
Descriere În ţara noastră, a fost constatată pentru prima dată în 1936. În ultimii ani, datorită extinderii în cultură a soiurilor şi portaltoilor sensibili s-a răspândit mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voineşti, Vâlcea, Iaşi, Baia Mare, Prahova).
În literatura de specialitate se găsesc numeroase publicaţii, în care sunt indicate ca plantă-gazdă pentru Ph. cactorum, în afară de măr, speciile: păr, prun, cais, piersic, cireş, nuc, coacăz, agriş, afin şi căpşun (peste 160 plante-gazdă, din diferite familii - Nienhaus, 1960.
Simptome: Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe frecvent deasupra punctului de altoire, sub forma unei pete umede. Scoarţa se colorează în violet, ţesutul devenind aspru şi crustos. Cu timpul scoarţa bolnavă devine brun - cenuşiu închis. Părţile atacate sunt spongioase şi moi, putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile atacate, secţionate au miros de lichid fermentat. Sub scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu alternând adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar.
În primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de culoare brun-deschis, umed şi moale, se desprinde uşor. Limita între părţile sănătoase şi cele bolnave se recunoaşte de obicei greu, ea fiind estompată printr-un atac neuniform, care se extinde continuu.
Deseori, pomul prezintă o calusare puternică a rănilor, ca măsuri de prevenire, iar scoarţa crapă. Atacul uneori rămâne localizat. În condiţii foarte favorabile (căldură şi umiditate mare) poate ataca tulpina complet de jur-împrejur (Kragenfäule sau Collar rot).
Pomii atacaţi parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă, căderea timpurie a frunzelor, fructe mici, care se maturizează mai rapid.
Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se poate localiza şi la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi, când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. În zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă şi apare sub forma unor pliuri dispuse concentric (Amzăr, V.).
Boala se extinde în plantaţii, când pomii sunt în plină producţie (aproximativ 8 ani); pomii tineri sunt predispuşi mai puţin.
Infecţia produsă de Ph. cactorum pe mere, se manifestă printr-o pată brună, cu contur neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi ajunge repede în inima fructului. Când mărul este complet putrezit, are o culoare brună, marmorată cu galben-verde, în funcţie de soi şi de gradul de maturitate.
Mărul putred devine ferm în dreptul petei, îşi schimbă culoarea dar îşi păstrează gustul dulce.
Phytophthora cactorum se întâlneşte adesea în livadă vara pe fructele căzute şi pe fructele de pe ramurile de jos, care vin în contact cu solul; infecţia din livadă evoluează in depozit (Amzăr, V.).
Combatere Combatere: Se recomandă tratamente chimice la avertizare când condiţiile de mediu sunt optime pentru realizarea infecţiilor. De obicei, prin aplicarea complexului de protecţia plantelor la specia măr, concomitent cu prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis, care sunt frecvente pentru plantaţiile de măr, se previne şi atacul de Phytophthora cactorum, boală atât de importantă din punct de vedere economic.
Deasemenea infecţiile cu Phytophthora cactorum pot fi evitate printr-o agrotehnică adecvată; îngrăşăminte echilibrate în N.P.K. (N-sensibilizează plantele); irigarea corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rândul de pomi; pentru înierbare să se folosească gramineele sau sfecla de zahăr care nu constituie plantă - gazdă pentru Phytophthora cactorum, ca sursă de infecţie; protejarea pomilor de diferite acţiuni mecanice, care pot provoca leziuni şi deci porţi de pătrundere a ciupercii în plantă.


Rapănul

Denumire ştiinţifică Venturia inaequalis
(sin. Endostigme cinerascens (Fleisch) Jorst.
Tavelure du pommier; Apple scab, Black spot; Scharfkrankheit Apfelschorf; Parşa iabloni.
Raspindire Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul, fiind foarte păgubitoare în zonele cu climat umed, atât în plantaţii cât şi în depozitele de fructe (soiurile de măr depozitate pentru iarnă). Originară din Europa, a fost semnalată pentru prima dată de FRIES (1819) în Suedia; în SUA a apărut în 1834, în Anglia în 1945, iar în Austria în 1862.
Biologie Agentul patogen: Ciuperca este un parazit facultativ, ea prezentând două faze, una parazitară şi una saprofită, fiecare având un rol în ciclul evolutiv al bolii.
Faza parazitară corespunde cu dezvoltarea formei imperfecte (asexuată) cunoscută sub numele de Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck., iar faza saprofită cu dezvoltarea formei perfecte - Venturia inaequalis (Cke.) Wint.
Ciclul evolutiv al ciupercii începe cu faza parazitară, din momentul realizării infecţiei primare. Miceliul ciupercii se dezvoltă în frunze, sub epidermă şi este constituit din filamente septate, cu ramificare abundentă, caracteristică; miceliul hialin devine cu timpul olivaceu, iar mai târziu capătă o culoare brun - olivacee - negricioasă. Miceliul pătrunde succesiv în interiorul celulelor epidermice, ajungând în ţesuturile lacunos si palisadic. În ramuri, hifele miceliului pătrund adânc în straturile parenchimului cortical.
Subcuticular, miceliul formează strome, alcătuite din acumulări dense, la început hialine, apoi de culoare închisă. Pe aceste strome se diferenţiază conidioforii, care străbat cuticula, ajungând la suprafaţa ţesutului atacat, unde în vârful lor formează conidii.
Conidioforii sunt aproape cilindrici, uniseptaţi, rareori biseptaţi, de culoare brună, reuniţi în grupe compacte. Conidiile se dezvoltă una câte una, în succesiunea acrogenă. După fiecare conidie formată şi desprinsă, conidioforul creşte puţin la extremitatea sporiferă, formând o ridicătură scurtă în formă de guler, unde se formează o nouă conidie.
Conidiile sunt piriforme sau fusiforme, subţiate la vârf şi trunchiate la bază, uni sau bicelulare, la început hialine apoi brun - olivaceu.
Faza saprofită începe din toamnă când hifele miceliene tinere pătrund în interiorul ţesutului, intercelular, unde dezvoltă un alt miceliu; el invadează parenchimul frunzei, unde, în urma copulării organelor sexuale ale ciupercii rezultă periteciile.
Acestea încep să se formeze încă din toamnă, evoluează în timpul iernii, când se diferenţiază ascele şi ascosporii. Periteciile sunt globuloase, ovoide sau piriforme, cu pereţii exteriori mai groşi, de culoare închisă la periferie şi mai deschisă către interior. La început sunt cufundate în ţesut, iar când ajung la maturitate sunt foarte puţin cufundate sau chiar superficiale. Periteciile prezintă la vârf o ostiolă, în dreptul căreia se dezvoltă filamente rigide, brune, scurte.
În peritecie se dezvoltă în medie 150 asce, oblong - clavate, uneori uşor curbate, hialine, cu câte 8 ascospori, bicelulari, la început hialini, apoi de culoare undelemnie.
Proiectarea ascosporilor începe de la sfârşitul lunii martie, eşalonându-se până în iunie în funcţie de temperatura şi umiditatea mediului ambiant, fiind mai mare în prima parte a perioadei de vegetaţie.
În cursul primăverii şi verii, ciuperca se mai poate înmulţi şi prin conidii de vară, care pot produce infecţii primare în paralel cu infecţiile prin ascospori. În cursul verii o parte din conidii pot pătrunde printre bracteele mugurilor vegetativi şi de rod, altele rămân la inserţia ramurilor sau pe frunzele moarte din pomi.
Forma de iernare a ciupercii o constituie forma perfectă (periteciile) şi miceliul de rezistenţă, din ramuri, precum şi conidiile de vară rămase pe organele pomului.
Descriere În ţara noastră este răspândită în toate bazinele pomicole unde sunt plantaţii de măr. În livezile neîngrijite, în anii cu primăveri şi veri ploioase, pierderile ajung la 30-98% (Şuta şi col.1974).
Simptome: Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe lăstari.
Frunzele atacate sunt acoperite de pete caracteristice, cafenii - olivacee, pe ambele feţe, care cu timpul devin brun-negricioase, cu aspect catifelat; sunt multe şi mici, confluează, ocupând mare suprafaţă din frunză, reducând posibilitatea de hrănire a pomului. Forma de atac pe sepale şi peduncul se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, cu ploi frecvente.
Fructele sunt atacate în toate stadiile de evoluţie prezentând pete de diferite dimensiuni, brun - măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează, crapă şi cele mai multe cad în lunile mai - iulie.
La soiurile sensibile, în anii cu ploi frecvente în lunile mai-iunie - iulie, se înregistrează atac puternic de rapăn şi pe lăstari. Atacul, la început sub formă de pete, de culoare măslinie - catifelată se exteriorizează sub formă de ulceraţii, lăstarul având aspect crustos. Lăstarii atacaţi se usucă sau degeră în timpul iernii.
Combatere Combatere: Rapănul se combate prin măsuri preventive: agrotehnice şi chimice. Pentru distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora din livadă.
Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice tratamentele, ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia soiurilor, cu condiţiile climatice, precum şi cu modul de acţiune şi cu remanenţa fungicidelor folosite, determinate fiind de rezerva biologică a ciupercii din livada respectivă.
Este necesar, să se aplice 4 -18 tratamente chimice preventive, în cazul soiurilor sensibile la avertizare din care 1 - 2 preflorale si 3 - 16 postflorale. În anii cu puţine precipitaţii, pagubele se pot preveni prin 3 - 5 tratamente, aplicate la avertizare.
Ideală este extinderea în cultură a soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima, Priscilla, Sir Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii climatice foarte favorabile rapănului, care nu mai necesită tratamente speciale pentru prevenirea bolii.

Ulceraţia ramurilor

Denumire ştiinţifică Nectria galligena
Cancre du pommier, Chancre des arbres fruitiers a pepin; Nectriakrebs, Apflekrebs, Apple canker; Rak stova i vetvei iabloni nektrioznîi.
Raspindire Este răspândită în toate zonele de cultură ale mărului; studiată pentru prima dată de Wiltshire în 1914-1915, s-a extins mult în Germania, datorită existenţei soiurilor sensibile (Cox Orange).
La noi în ţară se întâlneşte sporadic în livezile de măr neîngrijite, dar poate apare şi în pepinieră, dacă nu se iau măsuri de carantină fitosanitară.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de Nectria galligena Bres., F.C. Cylindrocarpon mali (All.) WR. Miceliul trăieşte în scoarţă, în parenchimul cortical şi pătrunde până la vasele conducătoare.
Sporodochiile care apar la suprafaţa organelor atacate sunt de culoare roz, de consistenţă ceroasă, constituite din stromă şi conidiofori ramificaţi. Pe conidifori se formează macroconidiile, alungite, cilindrice, drepte sau uşor curbate, cu vârfurile rotunjite, hialine, pluricelulare (cu 2-6 septe). Adesea se formează şi microconidii, ovoidale, unicelulare. Răspândirea ciupercii se realizează numai prin macroconidii.
Forma sexuată a ciupercii o constituie periteciile, care apar împrăştiate sau grupate, roşii, globuloase, puţin turtite, la vârf papilate; ele se formează la 3-4 luni de la realizarea infecţiilor (M. Saure).
În interiorul lor se diferenţiază asce alungite, cilindro - clavate, însoţite de parafize articulate; fiecare ască conţine 8 ascospori, hialini, ovoidali, bicelulari, uşor îngustaţi în dreptul septei.
La maturitate, ascosporii sunt proiectaţi afară prin ostiolă, tot timpul anului, pe timp ploios, cu un maxim în ianuarie-februarie şi minim, vara.
Pătrunderea ciupercii in ramuri se realizează cel mai mult în lunile octombrie şi aprilie. Infecţiile se realizează prin cicatricile rămase în urma recoltării fructelor, cât mai ales în urma căderii frunzelor, toamna şi prin rănile produse de alte ciuperci (Venturia), de insecte (Eriosoma lanigerum), de grindină şi în urma tăierilor.
Prin cicatricile foliare, infecţia se realizează cu atât mai uşor cu cât acestea sunt mai proaspete.
Descriere Simptome: Atacul se manifestă pe tulpină, pe şarpante (de obicei la unghiul de ramificare), pe ramuri şi mai rar pe fructe.
În locul unde s-a produs infecţia apare la început o pată mică, brun - roşietică, cu suprafaţa puţin cufundată, care se extinde atât la suprafaţă, cât şi în profunzime; scoarţa este la început netedă, apoi se zbârceşte şi se brăzdează cu numeroase crăpături. Într-un stadiu mai avansat, se exfoliază, lemnul rămâne descoperit. La periferia acestor porţiuni canceroase, scoarţa sănătoasă reacţionează puternic, prin producerea în fiecare primăvară a unui val de ţesut de acoperire cu marginea revărsată spre interior şi umflată, care apare ca o îngroşare a marginilor plăgii. Când ţesutul de acoperire este oprit din creştere, înainte de a reuşi să acopere rana, aceasta evoluează în "cancer deschis".
Când ţesutul reuşeşte să acopere rana complet "plaga" are aspectul unui nod umflat, canceros, care poate avea diferite dimensiuni "cancer închis".
Cu timpul zona canceroasă se extinde şi poate înconjura parţial sau total ramura, care se usucă de la locul atacului în sus.
În cazul ramurilor tinere, cancerul se extinde de jur-împrejur, producând uscarea acestora. De obicei, plăgile canceroase provocate de Nectria galligena se formează în dreptul unui mugure sau al unei leziuni produse mecanic, de grindină, de insecte (Eriosoma lanigerum) sau de alte ciuperci (Venturia), ea fiind un parazit de rană (Saure, M, Amzăr Valentina).
La suprafaţa plăgilor tinere se formează perniţe sporodochiale de culoare alb - rozii, pe care în condiţii de umiditate, se formează tot timpul conidii.
Pe suprafaţa plăgilor mai vechi, îndeosebi toamna şi iarna, apar nişte punctişoare de formă globuloasă, de culoare brun - roşietică, vizibile macroscopic, care sunt periteciile ciupercii.
Ciuperca mai atacă şi fructele ajunse la maturitate, atât pe pom, cât şi în timpul păstrării, în depozite. Infecţia se realizează de obicei printr-o rană. Atacul se manifestă printr-o pată mică, brună, cu suprafaţa puţin cufundată. În condiţii favorabile, pata se extinde cuprinzând întregul fruct. Epiderma atacată se zbârceşte şi se acoperă de perniţe sporifere. Ciuperca poate să atace fructele nu numai de la exterior, ci poate pătrunde şi dezvolta şi in casa seminală.
Combatere Combatere: Una din cele mai importante măsuri de igienă culturală este eliminarea focarelor de infecţie, prin tăierea şi distrugerea lor prin ardere. Necrozele şi cancerele de pe tulpini, şarpante, se vor extirpa, până la ţesut sănătos, badijonând rănile create cu o soluţie de sulfat de cupru 2% şi cu mastic sau cu fungicide sub formă de unguent (pastă) ca: Pancil Black sau Santar.
Pentru prevenirea infecţiilor prin conidii şi ascospori se vor aplica tratamente chimice, imediat după recoltarea fructelor ca şi după căderea frunzelor, cu un produs cupric.
De obicei prin efectuarea tratamentelor chimice pentru prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis (în timpul perioadei de vegetaţie) sunt protejate căile de infecţie de pătrundere a sporilor de Nectria galligena.


Gargarita florilor de mar

Denumire ştiinţifică Athonomus pomorum
Raspindire Răspândire: Se găseşte răspândită în toate ţările europene, cultivatoare de măr; la noi în ţară, frecvent întâlnită în plantaţiile neîngrijite; în anii când nu se previne atacul, poate compromite total producţia de fructe.
Daune Daune: Gărgăriţa florilor de măr, este o insectă monofagă. Pagubele sunt produse de adulţi, care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi florali, producând sterilitatea florilor şi de larve, care distrug organele interne ale florilor.
Bobocii atacaţi nu se deschid, se brunifică, se usucă şi rămân atârnaţi pe ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de "cuişoare". Pierderile pot ajunge 90-100%.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează în stadiul de adult în scoarţa exfoliată a pomului. În primăvară, când temperatura ajunge la 5-6 gr C, înainte de umflarea mugurilor florali de măr, adulţii părăsesc locurile unde au iernat şi se hrănesc cu muguri. Când temperatura ajunge la 100C, gărgăriţele se răspândesc în toată livada prin zbor. După 10-12 zile de hrănire suplimentară pentru maturarea organelor sexuale, începe copulaţia şi apoi ponta.
Femelele cu rostru fac un orificiu în bobocii florali, depun 2-5 ouă într-o inflorescenţă şi acoperă orificiu cu o substanţă cleioasă, care în contact cu aerul se întăreşte. O femelă depune aproximativ 100 ouă.
Perioada de incubaţie este de 6-12 zile; larvele se dezvoltă în interiorul florilor, consumând organele interne. În interiorul florii, larvele mature se transformă în cocon.
Apariţia noilor adulţi are loc de obicei în perioada căderii fiziologice a fructelor, în iunie. Aceştia se hrănesc 2-3 săptămâni cu frunze de măr, păr, etc., iar în iunie-iulie se retrag în diapauza estivală.
Descriere Descriere: Adultul are corpul eliptic, de culoare cenuşie-brună, pe partea superioară prezintă o pubescenţă castaniu-roşcată. Capul este negru. Antenele şi picioarele sunt brun-roşcate. Femurele sunt prevăzute cu un pinten puternic. Elitrele sunt lăţite în partea posterioară, si prezintă două benzi transversale oblice, de culoare mai închisă. Oul este eliptic, alb - lucios. Larva alb-gălbuie, arcuită este apodă. Pe partea dorsală prezintă 8 rânduri longitudinale de peri. Pupa e alb-gălbuie, de 3-4 mm lungime.
Combatere Combatere: Se recomandă măsuri de igienă culturală (tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la pomii bătrâni, etc.), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa (când gândacii sunt amorţiţi) şi distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor aşeza brâie capcană. În perioada de hrănire a adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 EC, Pyrinex 48 EC, Thionex 35 EC etc.

Inelarul

Denumire ştiinţifică Malacosoma neustria
Raspindire Răspândire: Cu excepţia Australiei, se întâlneşte pe tot globul şi la noi, în toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar.
Daune Daune: Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii fructiferi; în anii favorabili, inelarul poate provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi debilitarea pomilor.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri (sub formă de inel); omizile apar în aprilie - mai , eşalonat, timp de 2 săptămâni; la început larvele stau grupate în cuiburi mătăsoase, care servesc ca adăpost; se hrănesc cu frunze şi flori; timp de 30-40 zile; larvele năpârlesc de 5 ori; omizile din primele vârste sunt foarte rezistente la intemperii; în iunie se retrag in diferite locuri, transformându-se în crisalide, în interiorul unui cocon mătăsos dublu, cel exterior mai rar; cel interior mai compact; după 1-2 săptămâni, apar fluturii; după împerechere, femelele depun ouăle în formă caracteristică de inel, care conţine 25 - 60 ouă; atacul poate fi în vetre sau generalizat.
Descriere Descriere: Fluturele este de mărime mijlocie, cu anvergura aripilor de 20 -25 mm la mascul şi de 30-35 mm la femelă; culoarea aripilor este de galben - roşcat, până la brun - roşcat, cele anterioare fiind mai închise la culoare, şi cu o bandă transversală oblică, mai închisă la culoare decât fondul; nervurile sunt puternice şi vizibile; corpul este voluminos, acoperit cu perişori deşi; ouăle sunt cenuşii, aşezate în jurul ramurilor mai subţiri, sub formă de manşon sau inel; omizile sunt albăstrui - cenuşii, cu corpul de 55mm,acoperit cu peri rari şi moi; dorsal prezintă o dungă longitudinală albă, încadrată de dungi cărămizii şi albastre; lateral are o dungă lată, albăstruie; corpul este albastru cu 2 pete negre; crisalidele sunt brun - închis, aşezate în cocon alb - gălbui.
Combatere Combatere: Tăierea şi arderea lăstarilor cu pontă (cu inele) pentru reducerea rezervei dăunătorului; distrugerea larvelor la eclozare printr-o singură strivire; tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor şi eclozarea larvelor.


Paduchele din San Jose

Denumire ştiinţifică Quadraspidiotus perniciosus
Raspindire Răspândire: Originar din China, s-a răspândit în toate zonele unde se cultivă pomi fructiferi. La noi în ţară, semnalat în 1933, s-a extins în toate zonele. Este considerat unul din cei mai importanţi dăunători ai pomilor fructiferi, fiind dăunător de carantină.
Daune Daune: Păduchele de San Jose este polifag, atacând peste 200 specii de arbori, arbuşti şi plante ierboase; preferă speciile lemnoase;
s-a semnalat pe căpşun, dar nu şi pe conifere.
Atacă atât părţile lemnoase, frunzele, cât şi fructele. Se fixează cu ajutorul rostrului în ţesut şi suge conţinutul celular. O dată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care conţine o substanţă toxică sub acţiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile se necrozează, se roşesc, formându-se pete caracteristice. Pomii atacaţi au o vegetaţie redusă, frunze etiolate, fructe mici şi deformate.
Biologie Biologie: Păduchele din San Jose, în condiţiile ţării noastre, are 2-3 generaţii, frecvent 2 generaţii. Iernează ca larvă de vârsta I-a sub scut, pe tulpinile şi ramurile pomilor. După o perioadă de hrănire, în aprilie, năpârlesc şi trec în larve de vârsta II-a, diferenţiindu-se în femele şi masculi. La sfârşitul lunii aprilie, începutul lui mai apar adulţii, care se împerechează; la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie femelele depun larve, eşalonat timp de 6-7 săptămâni. Larvele neonate au o mobilitate foarte mare, răspândindu-se pe diferitele organe ale pomului.
O data fixate, larvele îşi introduc rostrul în ţesutul plantelor, hrănindu-se cu seva. Concomitent, îşi formează scutul protector, constituit din fire de mătase şi ceară, secretate de glande filiere. Primele 2-3 săptămâni scutul larvar este mai puţin dens, larvele putând fi distruse prin tratamente chimice. Larvele năpârlesc şi se transformă în larve de vârsta a II-a; se hrănesc intens, îşi măresc scutul şi în 18-20 de zile se diferenţiază în femele şi masculi. Masculii apar înaintea femelelor şi trăiesc numai pentru copulaţie. Această generaţie se dezvoltă în lunile mai-iulie şi durează 65-70 de zile.
După împerechere, în iulie-august, femelele încep depunerea larvelor generaţiei a II-a, care durează până în septembrie-octombrie. În stadiul acesta iernează şi îşi continuă evoluţia în primăvara următoare. În zonele mai călduroase din ţară se dezvoltă şi a III-a generaţie, din octombrie până în mai. Larvele generaţiei a II-a şi a III-a se fixează şi pe fructe.
Păduchele din San Jose este parazitat natural de Prospaltella perniciosi, P. fasciata şi Aphytis proclia, iar ca prădători are din ordinul Coleoptera pe Chilocorus bipustulatus şi C. renipustulatus.
Descriere Descriere: Femela are corpul cordiform, de culoare galben-portocaliu, acoperit cu un scut oval-circular, brun-cenuşiu, cu exuvia larvară conică, centrală sau puţin excentrică; nu are ochi, antene, picioare şi aripi, în schimb are un rostru bine dezvoltat. Pigidiul este prevăzut cu două perechi de palete. Paletele mediane sunt bine dezvoltate cu marginile interne drepte, iar cele externe cu o scobitură. De ambele părţi ale paletelor laterale există câte trei piepteni laţi, scurţi, dinţaţi la vârf. Pe partea dorsală a pigidiului sunt trei grupe de glande tubulare lungi şi subţiri, care secretă mătasea necesară scutului.
Masculul are scutul de aceiaşi culoare, oval-alungit; corpul este galben-portocaliu; antenele păroase, sunt formate din 10 articole; prezintă picioarele bine dezvoltate şi o pereche de aripi membranoase; sunt şi forme aptere.
Aparatul bucal este rudimentar şi nu se hrăneşte.
Larva primară este ovală, portocalie, cu ochi, antene, picioare şi două setole anale lungi; larva secundară (vârsta a II-a) este apodă şi seamănă cu femela.
Combatere Combatere: Se recomandă măsuri preventive şi curative. Plantaţiile vor fi înfiinţate numai cu material sănătos, liber de San Jose; se va aplica o tehnologie corespunzătoare şi tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generaţie în perioada de vegetaţie. Tratamentul trebuie efectuat înainte ca scutul larvar să se îngroaşe şi să se întărească; pentru forma hibernantă - la pornirea pomilor în vegetaţie (martie - aprilie) se va face un tratament cu Oleocarbetox, Oleodiazol, Oleoekalux, etc.


Paduchele verde al marului

Denumire ştiinţifică Aphis pomi
Raspindire Răspândire: Se găseşte în regiunile mediteraneene ale Europei şi în America de Nord; în România este semnalat ca unul din dăunătorii periculoşi ai livezilor, dar şi în pepinierele pomicole.
Daune Daune: Păduchii se localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor, colonizând vârfurile de creştere. Datorită modului de atac - înţepat şi supt seva, frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă.
Păduchele acoperă adesea organele atacate cu aşa zisa "roua de miere" (excrementele - dulci) pe care se dezvoltă diferite ciuperci saprofite (fumagină - Capodium salicinum).
Biologie Biologie: Este un păduche nemigrator; tot timpul anului se înmulţeşte pe plante lemnoase aparţinând speciilor: măr, păr, mai rar gutui, moşmon, păducel, scoruş sau alte rosacee. Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor, obişnuit, la baza mugurilor.
Primăvara, apare fundatrixul, care, pe cale partenogenetică vivipară dă naştere la 35-40 larve. Acestea în 10-15 zile se transformă în femele aptere şi aripate, care continuă să se înmulţească partenogenetic vivipar şi se răspândesc pe diferite rozacee. În septembrie apar formele sexupare, care dau naştere la masculi şi femele care, după împerechere, depun oul de iarnă. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an.
Descriere Descriere: Femelele aptere au corpul piriform, de culoare verde sau verde-gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt mai scurte decât corpul. Corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile şi tarsele negre. Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele şi metatoracele, corniculele, segmentul anal, tarsele, baza tibiilor şi a femurelor negre sau fumurii. Articolele III şi IV ale antenelor sunt galbene, iar ochii roşii.
Oul este eliptic, verde la depunere, devenind apoi negru strălucitor.
Combatere Combatere: Se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea corespunzătoare a complexului de protecţia plantelor - emis de Institutul de cercetări pentru Pomicultură - Mărăcineni, pentru specia respectiva.
Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada de vegetaţie, în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de remanenţa produselor, corelate cu condiţiile de climă (temperatură şi umiditate) cu insecticide - aficide - ex - Pirimor.


Puricele melifer al marului

Denumire ştiinţifică Psylla mali
Raspindire Răspândire: Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent în plantaţiile din Muntenia şi Transilvania.
Daune Daune: În unii ani poate determina pagube mari; în urma înţepăturilor provocate de larve şi adulţi, lăstarii se răsucesc, frunzele se deformează, rămân mici şi capătă un aspect clorotic, iar butonii florali avortează, se usucă şi rămân atârnaţi pe pom. În urma atacului de Psylla, datorită excrementelor dulci ale insectei, se instalează diferite ciuperci saprofite (ex. Capnodium salicinum).
Biologie Biologie: Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiu de ou pe scoarţa pomilor; larvele apar în martie-aprilie fixându-se pe mugurii vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele tinere şi fructele de măr, rareori pe scoruş, păr, etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai-iunie; la început se hrănesc pe măr, apoi trec pe alte plante lemnoase şi ierboase; în august se reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.
Descriere Descriere: Adultul are toracele verde - închis până la brun-gălbui, iar abdomenul galben. Aripile sunt gălbui cu pterostigma verde spre bază. Capul este lăţit, cu lobii frontali dezvoltaţi, conici. Oul este oval, alungit, galben-portocaliu, pedunculat. Larva are corpul turtit, de culoare galbenă, cu pete brun-negricioase pe partea dorsală a abdomenului; ochii sunt roşii, iar extremitatea abdomenului este acoperită cu o secreţie ceroasă filamentoasă.
Combatere Combatere: Prin aplicarea complexului de protecţia plantelor corespunzătoare speciei cultivate (măr, păr, etc.) se previne şi se combate concomitent şi atacul de Psylla mali.

Viermele merelor

Denumire ştiinţifică Cydia pomonella
(sin. Carpocapsa pomonella L., sin. Lasperesia pomonella L.)
Raspindire Răspândire: Viermele merelor, se întâlneşte în toate zonele pomicole, fiind frecvent în livezile de măr neîngrijite, unde determină pierderi importante, atât cantitativ cât şi calitativ.
Daune Daune: Larvele de L. pomonella atacă fructele. Atacul se prezintă sub două forme: primar - când fructele sunt roase superficial şi secundar când fructele prezintă galerii cu excremente şi rosături în jurul orificiului de penetrare.
Fructele atacate nu se mai dezvoltă normal, îşi pierd valoarea comercială şi nu se pot păstra. În livezile neîngrijite pagubele ajung la 70-80%.
Biologie Biologie: În funcţie de zonă, în ţara noastră viermele merelor are 1-3 generaţii, frecvent 2 generaţii; iernează ca larvă în stadiul de cocon de iarnă, cu pereţii groşi.
În primăvară larva construieşte o galerie spre exterior prin care va ieşi fluturele şi apoi se transformă în pupă (împuparea se eşalonează pe o perioadă de 40-45 zile). Din această cauză, şi apariţia fluturilor se face eşalonat.
Obişnuit, primii fluturi apar în luna mai, crepusculari şi nocturni. Perioada preovipozitară durează 5-6 zile la prima generaţie şi 3-4 zile la a doua generaţie. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, întotdeauna pe suprafeţe netede. Prolificitatea femelelor este de 20-80 ouă, ajungând şi la 300. Larvele neonate migrează către fructe, parcurgând 2-3 cm într-un minut.
După Steiner (1939), larvele sunt capabile să se deplaseze în căutarea hranei până la 2 m distanţă de la locul eclozării. Larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor şi fructelor. Ajunsă la fruct, larva perforează fructul în cavitatea calicială sau pedunculară. În momentul când larva a ajuns în casa seminală şi începe să consume seminţele, fructul se opreşte din creştere şi cade din pom, adesea cu larva care îşi continuă dezvoltarea. Obişnuit intr-un fruct se dezvoltă o singură larvă. În cursul evoluţiei, larvele năpârlesc de patru ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcţie de generaţie şi de regiune (obişnuit la sfârşitul lunii iunie sau iulie). Multe larve cad direct pe sol pe un fir de mătase şi apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în cocon mătăsos, în care se împupează. Adulţii apar obişnuit la sfârşitul lunii iunie şi dau naştere la generaţia a doua.
Fluturii generaţiei estivale depun ouăle direct pe fructe, mai rar pe frunze.
Larvele pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală unde de regulă se găseşte lipită o frunză sau un fruct alăturat.
În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc fructele şi migrează către adăposturile de hibernare, unde stau în diapauză până în primăvara următoare. Ca duşmani naturali ai acestei insecte sunt microorganismele. Bacillus cereus, Beauveria bassiana şi o serie de viespi parazite: Trichogramma embryophagum, Trichogramma cacoeciae.
Descriere Descriere: Adulţii au aripile anterioare largi, subrectangulare, cenuşii-deschise cu numeroase striuri transversale sinuoase. Spre marginea externă prezintă o pată brun-închis, încadrată de două benzi semilunare galbene, cu luciu de bronz. Pe faţa ventrală, la masculi se observă o zonă de solzi, neagră, sub forma unei pete; aripile posterioare sunt brune-arămii cu reflexe aurii.
Oul este subcircular, puţin bombat, alb-opalescent, în timpul incubaţiei trece prin faza de "cerc roşu", apoi de "cap negru", iar înainte de ecloziune are culoarea brun-închis.
Pupa este galben-brună sau brun închis.
Combatere Combatere: Se recomandă o serie de măsuri agrotehnice (arătura adâncă de toamnă, tăieri de întreţinere corespunzătoare, adunarea fructelor viermănoase căzute şi distrugerea lor, în vederea diminuării rezervei biologice) şi măsuri chimice, la avertizare. În general se avertizează 1-2 tratamente pentru generaţia I-a în perioada mai-iunie şi 2-3 tratamente pentru generaţia a II-a aplicate în iulie-august.
Şi în ţara noastră se fac cercetări intense pentru folosirea unor procedee biologice în combaterea viermelui merelor, cum sunt:
- folosirea unor preparate biotice pe bază de Bacillus thuringiensis (Thuringin);
- folosirea unor viespi oofage (Trichogramma embryophagum);
- folosirea feromonilor sexuali pentru stabilirea momentelor optime în avertizarea tratamentelor fitosanitare şi chiar şi pentru combatere.

Viespea merelor

Denumire ştiinţifică Hoplocampa testudinea
Raspindire Răspândire: Se întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.
Daune Daune: Este o specie monofagă; pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite şi cad.
Biologie Biologie: Are o singură generaţie pe an; iernează ca larvă complet dezvoltată (e o nimfă), intr-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele abia formate; fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde şi iernează.
Descriere Descriere: Adultul are corpul brun-închis pe partea dorsală şi galben pe cea ventrală. Capul şi antenele sunt roşcate. Toracele este galben, cu mezo şi metanotul brun-închis. Picioarele sunt galbene. Larva este galben-cenuşie, cu capul brun-roscat.
Combatere Combatere: Prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30 CE etc.
În livezile de păr, e frecvent întâlnită viespea perelor (Hopolocampa brevis).

Cotarul verde

Denumire ştiinţifică Operophtera brumata
(sin. Cheimatobia brumata L.)
Raspindire Răspândire: Se găseşte în Europa, Asia Centrală şi Siberia; la noi este frecvent în zona pădurilor de stejar.
Daune Daune: Larvele sunt polifage, atacând toate speciile pomicole (şi arbuştii); pomii dezmuguriţi se dezvoltă încet, fructele rămân mici şi producţia scade.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, depus la baza mugurilor, izolat sau în grupuri mici; în aprilie apar larvele care se hrănesc cu muguri, cu frunze şi fructe; în mai-iunie, larvele mature coboară pe un fir mătăsos în sol; la aproximativ 20-25 cm se transformă în crisalidă şi rămân 4 - 5 luni, când se transformă în adult; de obicei femelele apar mai târziu decât masculii; după apariţia fluturilor, are loc copulaţia şi sunt depuse ouăle la baza mugurilor.
Descriere Descriere: Fluturii prezintă dimorfism sexual accentuat. Masculul are aripi bine dezvoltate, cu anvergura de 25-30mm; aripile anterioare sunt de la galben-cenuşiu-până la brun-cenuşiu, cu dungi transversale mai închise la culoare, în zig - zag; aripile posterioare, rotunjite, sunt de culoare deschisă; corpul este subţire. Femela prezintă rudimente de aripi, care trec de jumătatea abdomenului, de culoare cenuşie-brunie, cu dungi transversale mai închise; abdomenul este mai gros, de culoare cenuşie, cu pete întunecate; femela nu poate zbura; oul este oval-alungit, galben-verziu, apoi portocaliu, iar înainte de ecloziune, este întunecat; larva de 25-30mm, verde-gălbuie, are o dungă dorsală de culoare închisă, cu 2 dungi laterale, albe; corpul este gălbui sau brun-deschis, cu 5 perechi de picioare, din care 2 perechi abdominale.
Combatere Combatere: Arături şi discuiri pe rândul de pomi, pentru distrugerea larvelor şi crisalidelor; inele cleioase instalate la baza pomilor pentru captarea femelelor; tratamente pentru fluturii şi larvele eclozate cu diferite insecticide.

Omida paroasa a stejarului sau fluturele stejarului


Denumire ştiinţifică Lymantri
Raspindire Răspândire: Se găseşte pe întreg globul; la noi în ţară se întâlnesc focare puternice în zona pădurilor de stejar.
Daune Daune: Larvele sunt foarte lacome şi polifage atacând atât pomii fructiferi, cât şi speciile ornamentale şi forestiere. Focarele se formează în păduri de foioase, de unde se răspândesc şi în livezi; omizile distrug mugurii, frunzele, florile şi în anii de invazie produc pagube importante; pomii pot fi desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou în ponte de 250-600 ouă, cu embrionul format, acoperite cu perişori de pe abdomenul femelei; plante gazdă sunt toate speciile pomicole ce se cultivă în zona stejarului.
Larvele apar în aprilie, când urcă în coroana pomilor hrănindu-se cu muguri şi frunzuliţe, după 6-10 săptămâni se transformă în crisalide, într-un cocon cu ţesătură rară.
În iunie-iulie, apar fluturii care zboară până în august. Masculii sunt mai vioi decât femelele; după fecundare, femelele depun ouă pe partea inferioară a tulpinilor; după 3-4 săptămâni se formează embrionul, care rămâne în diapauză în interiorul oului, până în primăvara anului următor.
Descriere Descriere: Fluturii prezintă dimorfism sexual pronunţat; masculii sunt mai mici decât femelele; anvergura aripilor ajungând la 35 - 40 mm; aripile anterioare, brun-cenuşiu, prezintă 4-5 benzi transversale brun-negricioase, dispuse în zig - zag şi franjuri cu pete întunecate; aripile posterioare sunt brun-deschis, cu nuanţe mai închise spre exterior; franjurile sunt mai deschise la culoare.
Femelele au anvergura de 60-65 mm; aripile anterioare sunt alb-gălbui, cu benzi transversale cafenii, dispuse în zig-zag, aripile posterioare sunt albicioase, cu o punctaţie marginală închisă. Oul este oval, turtit la capete, roz-gălbui la început, brun apoi cenuşiu; ponta este acoperită cu perişori bruni de pe abdomenul femelei; larva matură ajunge la 70mm lungime, de culoare brun-cenuşiu, are trei dungi dorsale, subţiri, gălbui dispuse longitudinal, segmentele 2-6 au câte o pereche de negi albăstrui, restul având negi roşii. Negii poartă smocuri de peri lungi, urticanţi; capul e galben cu două pete negre; crisalida are 20-28 mm, brună, într-un cocon mătăsos alb-gălbui; crisalidele femelelor sunt mai mari decât ai masculilor.
Combatere Combatere: Adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi distrugerea lor, tratamente cu insecticide la apariţia omizilor în coroană (larve tinere)


Sfredelitorul ramurilor


Denumire ştiinţifică Zeuzera pyrina
(sin. Zeuzera aesculi L.)
Raspindire Răspândire: Sfredelitorul ramurilor este răspândit în Europa, Asia, America; la noi în ţară este răspândit din zona de câmpie până la deal şi zona submontană.
Daune Daune: Sfredelitorul ramurilor atacă peste 150 specii de arbori fructiferi şi forestieri; ramurile atacate se usucă, pomii se degarnisesc de ramuri şi se usucă.
Biologie Biologie: Are o generaţie la 1 - 2 ani; fluturii apar în iunie şi zboară în lunile iunie şi iulie; împerecherea are loc imediat după apariţie, iar depunerea ouălor este îndată după împerechere; o femelă depune aprox. 1000 de ouă, în grupe mari pe lăstari, pe peţiolul frunzelor sau pe scoarţa ramurilor; incubaţia durează 1 - 3 săptămâni în funcţie de temperatură; după eclozare, larvele îşi ţes un cuib din fire de mătase, din care ies după 2 - 3 zile şi se răspândesc către vârful ramurilor, pe nervura principală, peţioli sau muguri, în care sapă galerii, unde se hrănesc cu ţesuturi vii; către toamnă, larvele îşi sapă galerii mai mari, către baza ramurilor, se izolează printr-un dop de rumeguş, unde iernează; în primăvară, larvele se dezvoltă în aceleaşi galerii lungi, de 30 - 40 cm, de regulă în adâncime; în primăvară, după 3 - 4 săptămâni de hrănire, se transformă în crisalide, de regulă în apropierea orificiului de ieşire; stadiul de crisalidă durează 2 - 3 săptămâni, după care în iunie apar fluturii.
Descriere Descriere: Adultul este alb, cu aripile anterioare prevăzute cu macule negre - albăstrui - deschis; toracele prezintă pe partea dorsală pete negre - albăstrui, dispuse pe două rânduri longitudinale; deschizătura aripilor este de 50 - 70 mm; ouăle sunt roşcate, iar omizile gălbui, cu puncte negre şi cu capul, plăcile toracice şi ultimele segmente abdominale, de asemenea negre.
Combatere Combatere: Când atacul este slab se recomandă tăierea şi arderea ramurilor; în cazul unui atac puternic, preventiv, în perioada ecloziunii larvelor, se fac tratamente cu insecticide.

Sfredelitorul tulpinilor


Denumire ştiinţifică Cossus cossus L.
(sin. Cossus ligniperda L.)
Raspindire Răspândire: Se găseşte în toate ţările din Asia, Europa, Africa de Nord; la noi în ţară - de la zona stepei până a fagului.
Daune Daune: Sfredelitorul tulpinilor se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu lemn moale, cărora, prin galeriile produse, le provoacă uscarea.
Biologie Biologie: Are o generaţie la 2 - 3 ani; fluturii apar la sfârşitul lunii iulie; ziua stau retraşi pe tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar noaptea zboară; împerecherea are loc după câteva zile de la apariţie, iar depunerea ouălor după câteva zile de la împerechere; ouăle sunt depuse în crăpăturile scoarţei în grupe de 15 - 50, îndeosebi la baza arborilor bătrâni. În condiţii favorabile o femelă depune şi 1500 ouă; fiecare grupă de ouă e acoperită cu o substanţă vâscoasă, care în prezenţa aerului se întăreşte; după 1 -2 săptămâni apar larvele care rod în scoarţă galerii comune, în care iernează; în primăvara următoare, larvele sapă galerii individuale, dispuse longitudinal sau în adâncime sub scoarţă, formând din loc în loc orificii pentru eliminarea rumeguşului şi a excrementelor rezultate prin hrănire; până toamna, larvele ajung la completa dezvoltare, iernând a II a oară în galeriile individuale. În primăvara anului III rod un orificiu în scoarţă, apoi în interior şi în apropierea lui îşi confecţionează un cocon din rumeguş de lemn în care se transformă în crisalidă.
Stadiul de crisalidă durează 3 - 6 săptămâni, astfel că în iunie - iulie, apar fluturii.
Larvele sfredelitorului sunt prădate de ciocănitori, de Beauveria bassiana şi virusuri poliedrice.
Descriere Descriere: Adultul, cenuşiu - albicios, cu aripile brun - cenuşii, prezintă dungi negre sau brun - închis, ondulate, dispuse transversal; deschizătura aripilor este de 65 - 100 mm; oul brun - roşcat, oval, are striuri longitudinale negre; de 1 - 2 mm. Omida este roşcată sau galben - roşcată, cu capul negru şi cu pete roşii-închis pe partea dorsală; lungimea corpului este de 80 - 100 mm; crisalidele sunt brun - roşcate de 60 - 70 mm lungime.
Combatere Combatere: măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea ramurilor cu carii şi arderea lor, tratamente preventive - în perioada de zbor a adulţilor - cu insecticide.